Inregistrare



Judetul Valcea

Judetul Valcea este situat in sudul Carpatilor Meridionali, fiind despartit, in partea nordica, de judetul Sibiu si Judetul Alba de crestele Muntilor Fagarasului si ai Lotrului.

In partea estica se invecineaza cu judetul Arges, in sud si sud-est cu judetul Olt, in partea sud-vestica cu judetul Dolj, iar Gorjul si Hunedoara sunt judetele cu care se invecineaza in partea de vest.

Suprafata judetului Valcea este de 5765 kmp si cuprinde 2 municipii, 9 orase si 78 de comune. La recensamantul din anul 2002 s-a constatat ca populatia judetului este de 413247 locuitori. Resedinta judetului este Municipiul Ramnicu Valcea.

Relieful judetului Valcea cuprinde aproape toate formele de relief, fiind format de munti, dealuri subcarpatice, podisuri si lunci ce au aspect de campie. Cea mai mare depresiune intramontana din judet se afla intre Muntii Capatinei si Muntii Cozia, fiind vorba despre depresiunea Lovistei.

Judetul este strabatut, pe o suprafata de 135 de km, de raul Olt care primeste apele multor afluenti precum cele ale raului Lotru, Olanesti, Bistrita, etc. Numeroase lacuri se alatura retelei hidrografice si anume: lacurile glaciare: Cilcescu, Zanoaga Mare, Iezerul Latoritei, lacul sarat Ocnele Mari; lacurile artificiale: Vidra, Bradet, Cornet, Calimanesti, Govora, etc. Lacul Cilcescu este situat in masivul Parang, la o altitudine de 1925 m, fiind cel mai mare lac glaciar din acest masiv. Imprejurimile acestui lac au constituit o rezervatie naturala din punct de vedere al florei, rezervatie ce protejeaza flori rare precum floarea-de-colt si bujorul salbatic.

Statiunile balneoclimaterice din judetul Valcea constitue principala atractie turistica, fiind renumite pentru izvoarele lor cu ape bogate in clor, sodiu, iod, brom, sulf, dar si pentru frumusetea lor peisagistica.

Statiunea Baile Olanesti se situeaza pe primul loc in ceea ce priveste numarul de izvoare, debitul zilnic al acestora, dar si pentru varietatea compozitiei apelor, folosite in tratamentul afectiunilor renale, biliare, hepatice si multe altele.

O alta statiune balneoclimaterica din judetul Valcea este statiunea Baile Govora, statiune imprejmuita de dealuri impadurite cu fag, stejar, pin si ale carei ape sunt folosite in tratamentul bolilor respiratorii, bolilor reumatice si in cel al bolilor degenerative.

Calimanesti-Caciulata este o alta statiune balneoclimaterica a judetului, atestata documentar din anul 1386, renumita pentru peisajele de o frumusete uluitoare, dar si pentru tratamentele afectiunilor tubului digestive, a cailor biliare, a rinichilor si cailor urinare.

Statiunea Voineasa, o oaza de liniste, este lipsita de orice factor de poluare, cu aer curat si tonifiant, unde sunt tratate cu succes asteniile nervoase, surmenajul fizic si intelectual, precum si bolile aparatului locomotor si ale cailor respiratorii.

Ocnele Mari, asezate pe un munte de sare, este o statiune balneara recunoscuta pentru tratarea afectiunilor reumatice.

Ca si monumente si vestigii istorice, putem aminti despre Castrul roman Arutela, situat langa Calimanesti, monument istoric ce dateaza din epoca romana, construit de imparatul Hadrian, Culele de la Maldarasti, Ruinele castrului roman Rusidava.

Muzeul Satului Valcean, situat in nordul orasului Ramnicu Valcea, este un muzeu organizat in aer liber, pe o suprafata de opt hectare si reconstitue imaginea asezarilor rurale din zona.

In Muzeul Viei si Vinului din Dragasani sunt expuse colectii de instalatii traditionale folosite in procesul de prelucrare al strugurilor, obiecte folosite in viticultura, pahare, cupe, potire folosite la servirea vinului, medaliile obtinute de vinurile de Dragasani la concursurile internationale.

Mult vizitate de pelerinii din tara si din strainatate sunt si lacasele de cult. Pe malul drept al Oltului, intre munti si intr-o zona mirifica, sta asezata cea mai importanta ctitorie a Domnitorului Mircea cel Batran si anume Manastirea Cozia. A fost zidita intre anii 1386-1388 si este unul dintre importantele monumente istorice si de arta din Romania.

Manastirea Cornetu, impresionanta datorita arhitecturii deosebite romanesti, este situata la poalele muntelui Cornetu, in satul Calinesti. Dateaza din secolul al XVII-lea si a fost ctitorita de vornicul Mares Bajescu. Alte manastiri ce impodobesc teritoriul valcean sunt: Manastirea dintr-un Lemn, Manastirea Hurez, Manastirea Govora.

Judetul Valcea este unul dintre meleagurile cele mai inzestrate din tara noastra.

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează