Inregistrare
| Judetul Vaslui |
|
Judetul Vaslui este situat in partea estica a Romaniei si se invecineaza in partea de nord cu judetul Iasi, la vest cu judetul Neamt, Bacau si Vrancea, la sud cu judetul Galati, iar la est cu Republica Moldova. Descoperirile arheologice arata ca tinutul a fost locuit din epoca neolitica si pana in epoca migratiunilor. In acest tinut s-au instalat pentru inceput carpii, apoi gotii, gepizii, slavii, cumanii si alte populatii, culminand cu instalarea tatarilor. Pagina de istorie a Vasluiului este constituita de epoca de aur a domnitorului Stefan cel Mare. Aici s-a dat la 10 ianuarie 1475 o mare batalie impotriva jugului otoman, batalie ce a fost castigata de moldoveni sub conducerea lui Stefan cel Mare. Nici ideile revolutiei de la 1848 nu au fost straine de aceasta zona, documentele amintind de grupul revolutionarilor barladeni, printre care N. Codreanu, M.C. Iepureanu, Iorgu Radu, etc. Un sergent cu noua dorobanti, insotiti de fii ai Vasluiului, au participat la razboiul pentru independenta din 1877. Vasluienii au luat parte si la luptele de la Marasti, Marasesti si Oituz. Suprafata judetului este de 5300 km patrati si are o populatie, conform datelor recensamantului din anul 2002, de 456180 locuitori. Cuprinde municipiile Vaslui, Barlad si Husi, orasele Negresti, Murgeni si are un numar de 81 de comune cu 460 de sate. Teritoriul judetului ocupa o mare parte din Podisul central moldovenesc care se afla situat la o altitudine ce variaza intre 200 si 400 m, coborand in Valea Prutului pana la altitudinea de 20 m. Judetul este traversat de cursul superior al Birladului cu afluentii sai principali: Vaslui, Crasna, Tutova si Zeletin. Din lacul Solesti, situat in apropierea comunei cu acelasi nume, este alimentat cu apa potabila judetul Vaslui. Un alt lac din zona este lacul Puscasi, situat la intrarea in comuna Laza si este unul dintre cele mai importante lacuri de acumulare din Romania, lac populat cu crap, caras, clean, biban, platica si fitofag. In satul Malusteni, pe o suprafata de 3 ha, se afla Rezervatia fosiliera Malusteni, declarata rezervatie naturala. Aici au fost descoperite fosilele a peste 30 de specii de mamifere, printre care: maimute, antilope, camile, broaste testoase de talie mare, etc. In apropiere de satul Brahasoaia, pe versantul drept al vaii Barladului, se afla Padurea Harboanca, care se aseamana cu o insula de tip silvostep. In aceasta padure putem admira migdalul pitic, maciuca ciobanului, toporasii, garofita, stanjenelul, stejarul brumariu, stejarul pufos, crusinul, trandafirul pitic, gura lupului. Datorita vegetatiei variate a fost declarata Rezervatie forestiera si botanica. Rezervatia botanica Movila lui Burcel este situata la 4 km de comuna Miclesti si se intinde pe o suprafata de 12 ha. In aceasta rezervatie se intalnesc specii de flora rar intalnite, dandu-i o mare insemnatate stiintifica. Putem mentiona: ruscuta, sipica, vinetele, stanjenelul de stepa, zavacusta. Este un important punct de atractie turistica. Vestigiile istorice si monumentele de arhitectura fac din judetul Vaslui un judet renumit. Putem aminti: Urmele Cetatii Arsura care a fost o mare cetate traco-getica, Cetatea daco-getica de la Bunesti unde a fost descoperit un important tezaur, Urmele Cetatii de pamant de la Barlad, cetate ce a fost construita de Stefan cel Mare in anul 1476, Ruinele Curtii Domnesti. Edificiile religioase din judet sunt numeroase si incarcate de istorie. In urma victoriei din 1475 asupra ostilor lui Soliman Pasa, Stefan cel Mare a ctitorit Biserica Sf. Ioan Botezatorul din Vaslui. Biserica Sf. Gheorghe din Barlad este tot ctitorita de Stefan cel Mare in anul 1496. O alta ctitorie a domnitorului Stefan cel Mare se afla in localitatea Husi, fiind vorba despre Biserica Sf. Apostoli Petru si Pavel. Ctitorul Bisericii Sf. Dumitru din Barlad este domnitorul Petru Rares. Edificiile culturale reprezinta pentru vizitatorii judetului un deosebit interes. In aminterea celui ce a pus bazele speologiei s-a deschis Casa Memoriala Emil Racovita in comuna Danesti sat Emil Racovita, expozitie ce cupride obiecte si documente legate de viata marelui savant Emil Racovita. Muzeul Vasile Parvan a fost infiintat in localitatea Barlad in anul 1914 de catre intelectualii barladeni. Acest muzeu gazduieste colectii din arta populara romaneasca, arta plastica si decorativa europeana, colectii numismatice, colectii de arme, icoane, carte de patrimoniu, etc. Articole care v-ar putea interesa |
