Campia Romana
Campia Romana este cea mai intinsa unitate de campie din tara noastra si ocupa partea sudica a tarii. Este limitata la vest, sud si est de Dunare, iar la nord intra in contact cu regiunile deluroase ale Podisului Getic, Subcarpatii Curburii si Podisul Moldovei.
Geneza si evolutie paleogeografica.
Intre aceste limite, Campia Romana apare ca o mare depresiune ( in sens geologic ), puternic sedimentata. Ea este o regiune de platforma , relativ rigida ( parte a platformei moesice ). Fundamentul Campiei Romane, situat la adancimi variabile, dar care cresc in fata arcului carpatic e alcatuit din sisturi cristaline foarte vech ( proterozoice si paleozoice ); acest fundament este o microplaca tectonica aflata intr-o usoara subductie, sub placa ce poarta arcul carpatic. Patura de sedimente e formata din roci mezozoice si neozoice , intr-o continuitate de sedimentare spre suprafata, ceea ce arata ca umplerea depresiunii din Campia Romana s-a facut relativ continuu.
La sfarsitul Pliocenului ( sfarsitul neozoicului ) si in Cuaternar s-au depus nisipuri, pietrisur, argile si loess care au dus la transformarea lacului pontic in uscat, de la vest catre est si de la nord spre sud. In unele parti ale Campiei Romane au avut loc scufundari lente, subsidente, cea mai cunoscuta fiind cea de pe cursul Siretului Inferior, care se continua si in prezent.
Cuvertura de loess care acopera interfluviile ajunge in partea de est la grosimi considerabile (40 de metri in estul Campiei Baraganului).
Subdiviziuni:
Dupa altitudine, orientarea vailor, latimea campurilor dintre vai si alte caracteristici, in Campia Romana se disting 5 sectoare mari, in cadrul fiecaruia remarcandu-se din punct de vedere genetic mai multe tipuri de campii:
A. Campia Olteniei, situata la vest de Olt; in cadrul ei se disting:
- Campia Romanatilor, intre Olt si Jiu;
- Campia Bailestilor, intre Jiu si Drincea;
- Campia Blahnitei, la vest de Drincea, pana la cotul Dunarii din apropiere de Drobeta Turnu Severin.
Toate sunt campii netede, tabulare, avand in partea lor vestica portiuni cu dune de nisip.
B. Sectorul Olt-Arges, pentru care sunt cunoscute mai multe denumiri: Campia Teleormanului, Campia Munteniei de Vest, Campia Romana Centrala sau Campia Argesului. In cadrul acestui sector distingem urmatoarele subunitati:
- Campia Burnazului, in Sud, pe latura dunareana intre Olt si Arges;
- Campia Boianului, intre Olt si Vedea;
- Campia Gavanu-Burdea, intre Vedea si Arges
Cele trei campii, din punct de vedere genetic sunt campii netede, tabulare.
- Campia Pitestilor, in nord, la limita cu Podisul Getic, intre Vedea si Arges. Este o campie inalta, piemontana.
C. Campia Bucurestilor, la est de Arges, cu mai multe subunitati:
- Campul Calnaulu, in vestul Bucurestiului, intre Arges si Dambovita;
- Campia Vlasiei, in nordul Bucurestiului, intre Dambovita si Ialomita;
- Campia Titu in nordul Campului Calnaului, intre Arges si Ialomita;
- Campia Gherghitei, in nordul Campiei Vlasiei, intre Ialomita si Sarata (afluent al Ialomitei);
- Campia Targovistei si Campia Ploiestilor, in nord, la contactul cu Podisul Getic ( pana la Dambovita ) si Subcarpatii Curburii.
D. Campia Baraganului. Denumirea de Baragan a fost data de George Valsan care intelegea prin aceasta doar o unitate restrans, la est de Valea Mostistei, pana la Campia Hagieni. In prezent se considera ca Baraganul ocupa o suprafata mai mare si cuprinde 3 subunitati distincte:
- Baraganul Ialomitei, limitat la sud si est de Lunca Dunarii, la vest de Campia Vlasiei, iar la nord de Valea Ialomitei; prezinta o portiune mai inalta (89 de metri) spre est Campia Hagienilor, iar spre vest Campia Mostistei;
- Baraganul Calmatuiului, limitat la sud de Ialomita , la est de Lunca Dunarii, la nord de Valea Calmatuiului, iar la vest de Valea Saratei.
- Campia Brailei
Cele trei sunt campii netede, tabulare, avand in partea de nord dune de nisip.
E. Campia Estica, cuprinde urmatoarele subunitati:
- Campia Siretului Inferior;
- Campia Buzaului;
- Campia Ramnicului, la contactul cu Subcarpatii Curburii, este o campie inalta, piemontana;
- Campia Tecuciului, la contactul cu Podisul Barladului, este o campie neteda, tabulara, avand portiuni cu dune de nisip.
Denumirea de “Campia Romana” s-a incetatenit dupa studiul acestei unitati de relief de catre George Valsan intre anii 1914-1915. Anterior, au mai existat si alte denumiri pentru Campia Romana: Campia Dunarii sau Campia Dunarii de Jos, dar aceste denumiri nu au o argumentare stiintifica, deoarece Campia Romana nu este o creatie a Dunarii.
In cadrul Campiei Romane se poate evidentia o grupare pe fasii longitudinale a principalelor zone ( tipuri genetice ):
- o fasie de campii piemontane, situate in nord, avand o cuvertura subtire de pietrisuri si inaltimi de pana la 300 de metri: Campia Pitestilor, Campia Targovistei, Campia Ploiestilor si Campia Ramnicului;
- o zona de subsidenta aproape continua, intre Arges si Siretul Inferior, cu rauri divagante si altitudinile cele mai mici (10 - 20 de metri): Campia Titu, Campia Gherghitei, Campia Buzaului si Campia Siretului Inferior;
- o zona intinsa de campii tabulare, cu largi si netede interfluvii intre vai, acoperite de un strad de loess, tot mai gros catre est si pe alocuri cu dune de nisip;
- zone de campii de terase se desfasoara discontinuu avand portiuni mai intinse in Campia Olteniei si Campia Brailei; portiunile stranse de terese se desfasoara si de-a lungul Dunarii in Campia Burnazului si Baraganul Ialomitei;
- la marginea sudica si estica a Campiei Romane se desfasoara Lunca Dunarii, portiunea cea mai joasa , umeda tot timpul anului. Este un sector aluvionar al Vaii Dunarii, care sta sub influenta directa a fluviului sau a bratelor acestuia. Prezinta aspecte diferite pe parcurs, largindu-se din ce in ce mai mult spre est, in special in aval de Calarasi, unde Dunarea se desparte de doua ori in cate doua brate principale care inchid “baltile”, candva inundabile (Balta Ialomitei si Balta Brailei), acum indiguite si desecate, mai ales partea de nord, cunoscuta in prezent sub numele de “Insula Mare a Brailei”.
